xtremefps.ro articol,comunicat de presa Asociația Zi de BINE amenajează primul centru integrat din România pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov

Asociația Zi de BINE amenajează primul centru integrat din România pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor, în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov

București, 8 aprilie 2022: #LocDeAdevăr, primul centru integrat din România pentru sprijinirea investigării abuzurilor împotriva copiilor, va fi amenajat la Săftica, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov. Pentru investigarea diverselor abuzuri la care este supus, un copil-victimă este nevoit să facă nenumărate drumuri la diferite instituții, adesea împărțite în mai multe localități, iar acest traseu reprezintă pentru copil o nouă traumă. Asociația Zi de Bine împreună cu Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, vor amenaja în luna aprilie un centru de referință, cu profesioniști specializați, care vor utiliza instrumente științifice, corelate cu cele mai actuale standarde internaționale.

Asociația Zi de Bine_Loc de Adevăr (1)

La nivelul județului Ilfov va fi replicat pentru prima dată în România, un model de bune practici internațional, care în SUA poartă numele de Child Advocacy Center, iar in Europa, Barnahus. Scopul noii facilități este acela de a aduce copilul-victimă în contact cu toate resursele investigative și terapeutice necesare, într-un spațiu prietenos și adaptat, care să îi reunească pe toți profesioniștii cu care copilul ar trebui să interacționeze în mod obișnuit în cazul unei suspiciuni de violență sexuală și nu numai.

Proiectul este conceput ca un parteneriat al societății civile, Asociația Zi de Bine și Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale, alături de Asociația Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei, cu instituțiile statului: Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Consiliul Județean Ilfov, Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog și DGASPC Ilfov.

Crearea și operaționalizarea acestei infrastructuri pilot are ca scop principal oferirea unei asistențe complete copiilor victime, prin coordonarea practicilor investigative cu mijloacele medico-terapeutice, într-un singur loc care să permită audierea, examinarea medico-legală și asistența terapeutică, la standardele cerute de reglementările naționale și internaţionale privind protecţia victimelor vulnerabile.

Întreaga activitate desfășurată în #LocdeAdevăr va fi subordonată prim-procurorului Parchetului pe lângă Tribunalul Ilfov, Răzvan Tomoiu.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov va iniția realizarea și adoptarea, prin ordin comun, a unei metodologii privind organizarea urmăririi penale și a procedeelor probatorii, centrată pe facilitățile puse la dispoziție în cadrul infrastructurii pilot de tip integrat, o locație dedicată investigării infracțiunilor sexuale, astfel încât audierile, examinările medico-legale și evaluările psihologice să fie realizate cu prioritate în cadrul acestuia, în toate cauzele cu minori”, afirmă prim-procurorul Tomoiu.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect este de 45.000 euro și este oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

“În prezent în România nu există niciun sediu care să unească acele instituții la care un copil victimă a unui abuz este nevoit să meargă pentru a i se investiga cazul. Nici nu ne putem imagina ce se află în sufletul unui copil care trebuie reia de nenumărate ori și în nenumărate locuri, povestea traumei sale încă o dată și încă o dată. Deși noul centru, care deja se află în plină amenajare, este primul și singurul din România ne dorim tare mult să nu fie ultimul și să schimbăm puțin povestea celor mici, arătându-le că lumea în care își petrec copilăria poate fi și bună“, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Centrul dedicat copiilor care intră în contact cu sistemul judiciar ca victime sau martori ai infracțiunilor, va fi amenajat într-un spațiu de 142 de mp construiți, oferit de Consiliul Județean Ilfov. Astfel, în același loc vor fi amenajate o cameră de audiere, un cabinet pentru examinare medicală, un cabinet pentru asistență socială și terapie, o sală de întâlnire tehnică, sistem de monitorizare, o cameră pentru depozitarea probelor, o zonă de recepție și așteptare și două băi. Cabinetul de examinare medicală va avea în dotare primul colposcop forenzic din România, un instrument care va permite obținerea de probe științifice (evidențierea microleziunilor), dar și un spațiu de evaluare psihologică și asistare terapeutică pe termen lung.

“Poveștile de viață ale acestor copii sunt greu de imaginat și de acceptat. Deseori aceste fapte nu ajung să fie probate și cele mai multe victime nici nu-și mai caută dreptatea, rămân doar cu sentimentul profund de vină personală și cu un traseu de viață complet modificat după abuz. După o experiență traumatizantă, ultimul lucru pe care și-l mai doresc este să intre în contact cu alte persoane necunoscute sau nepregătite, ori să retrăiască experiența abuzurilor și neputința de a de dovedi. Acest proiect unic va pune pentru prima dată pe primul loc interesele și siguranța copilului victimă în România. Pentru o perioadă de timp, până la implementarea fluxurilor operaționale adaptate specificului național, Asociația VIS se va ocupa de noul centru iar ulterior va fi predat, sub monitorizare, Consiliului Județean Ilfov”, a precizat Mihaela Chiper, președintele Asociației pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale.

 

Acest demers reprezintă o continuare a proiectului Loc de Bine, demarat încă din luna februarie 2021 de către Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația pentru Victimele Infracțiunilor Sexuale. În această perioadă au fost realizate șapte „Locuri de Bine”, la Parchetele de pe lângă Tribunalele din județele Argeș, Sibiu, Mureș, Bacău, Constanța, Vâlcea și Vrancea.

Cele șapte camere dedicate audierii minorilor au fost create după un protocol adaptat vârstei, de către un specialist intervievator, într-un spațiu amenajat cu elemente și materiale care să îl ajute să își spună povestea cu un risc cât mai mic de retraumatizare, după standarde europene.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

***

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *