xtremefps.ro articol,comunicat de presa Românii se pot distra cu bani puțini: Stand Up Paddle pe lacul Siriu

Românii se pot distra cu bani puțini: Stand Up Paddle pe lacul Siriu

În noul context macroeconomic veniturile pentru vacanțe și experiențe ale românilor s-au micșorat considerabil. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni își întorc atenția către OLX, cea mai mare platformă de vânzare cumpărare, atunci când caută să părăsească pentru o perioadă scurtă haosul orașelor și sunt în căutarea unei experiențe inedite.

Auraș Mihaiu, un antreprenor local din Buzău, vinde experiențe Stand Up Paddle pe OLX, oferindu-le turiștilor ocazia să încerce un sport extrem de popular peste hotare, dar la prețuri mici. Pe lacul Siriu, înconjurați de o natură fantastică, turiștii pot să se bucure de o experiență occidentală, pentru că aici se practică Stand Up Paddle, un sport nou care capătă popularitate în România. Dacă în țări cu tradiție în practicarea acestui sport precum Noua Zeelandă, Portugalia, Italia sau Spania, o sesiune de Stand Up Paddle costă între 70 și 100 de euro de persoană, în România, pe lacul Siriu, poți să practici Stand Up Paddle pentru doar 220 de lei/sesiune/de persoană și include plimbare cu ghid (minimum 3 ore), instructaj, echipament, apă, fotografii, pauză de gustare.

„Sunt fotograf profesionist de peste 10 ani, pasionat de natură, călătorii și sport. Locuiesc între munți, în Nehoiu, și îmi place să am o viață activă. În 2019 am descoperit Stand Up Paddle, dar odată cu pandemia, din dorința de a oferi oamenilor un loc în care să își petreacă timpul în natură, departe de aglomerație, am început o afacere cu experiențe pe SUP pe lacul Siriu. Din toamna anului trecut vâslesc și din caiac și mi-am propus să mă ocup în mare parte de tururi cu SUP-uri și caiace pe lac.

Vreau să încep să dezvolt mai mult acest proiect și așa am început să caut toate variantele de promovare și cred că OLX este o platformă ofertantă. Îmi oferă acces la un număr foarte mare de oameni, fără să fiu nevoit să plătesc costuri mari”, spune Auraș.

Activitatea pe SUP se desfășoară în România în principal din iunie până în octombrie, dar depinde foarte mult de vreme. Este esențial să fie temperaturi de peste 20 de grade și fără vânt. Dar lunile de vârf sunt iulie, august și septembrie.

„În perioade grele din punct de vedere financiar, OLX oferă alternative prietenoase cu toate buzunarele. Platforma, prin numărul mare de utilizatori, este o radiografie a țării noastre și ne bucurăm să vedem că publicul OLX este unul creativ și inovator, care reușește să se adapteze oricărei situații. Atât serviciile oferite prin OLX, cât și produsele vândute, vin de la oameni și se adresează oamenilor, de aceea comunitatea noastră de vânzători și cumpărători este nucleul business-ului nostru. Sperăm că în vara anului 2023 vom vedea în platformă cât mai multe experiențe de genul celei de pe Lacul Siriu, care pe lângă faptul că oferă o alternativă ieftină de a face sport, promovează și turismul local”, spune Andreea Stoican-Popescu, Senior PR & Campaign Manager OLX România, Bulgaria, Portugalia.

 

Alte experiențe populare în rândul pasionaților de escapade rurale sunt:

  • excursiile cu ATV-uri, cu peste 178 de anunțuri active în această perioadă
  • cursuri de caiac, cu peste 377 de anunțuri active în această perioadă
  • cursuri de ski și snow board cu peste 100 de anunțuri active în această perioadă

 

 

Despre OLX

 

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOSAndroid.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *