Despre revoluția digitală în sănătate și tehnologii care pot prelungi durata de viață la peste 100 de ani: experți globali din domeniul eHealth vin la București
Acum 150 de ani, un om putea spera că va trăi, în medie, 40 de ani. Azi, durata de viață ca medie globală este peste 71 de ani. Progresul tehnologic exponențial va duce această cifră la peste 100 de ani, foarte curând – spun experții.
Conform unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, în Japonia – țară puternic tehnologizată – femeile deja trăiesc, în medie, aproape 87 de ani, iar media este la aproape 84 de ani. La polul opus e Sierra Leone, cu doar 50 de ani speranța medie de viață. În România, media este 75 de ani.
În context, relația tehnologiei cu zona medicală este specială: absolut toate marile companii din zona tech au făcut și continuă să facă investiții majore în industria medicală, de la cercetare și până la inovații ce până mai ieri păreau a fi doar idei desprinse din filmele SF, iar jucătorii consacrați în domeniu au în față o provocare majoră.
iCEE.fest – Interactive Central and Eastern Europe Festival – lansează un nou concept si brand în acest an, UPGRADE 100, iar una dintre cele mai importante 11 verticale de conținut ale evenimentului care va avea loc la București, pe 13 și 14 iunie, este eHEALTH & MEDTECH.
Printre cei peste 140 de speakeri, experți și autori de best-seller-uri, pe lângă sesiunile de learning oferite de giganții Facebook și Google, la noul iCEE.fest: UPGRADE 100 vom avea șansa să auzim lideri și autorități incontestabile din domeniul medicinei viitorului.
În acest an, conținutul liniei de eHEALTH & MedTech – care va avea o scenă dedicată – este realizat în parteneriat cu MSL The Practice.
”Pe 14 iunie vom vedea pe scenă experți în VR, AI, Blockchain, aplicații mobile și jocuri, profesioniști care schimbă domeniul sănătății așa cum îl știm. Sunt sigură că Stream-ul de Health va fi o sursă de inspirație pentru toți profesioniștii din sănătate, pentru pacienți și pentru fiecare persoană care vrea să afle mai multe despre democratizarea sănătății“, explică Angi Bolocan (foto), Head Of Healthcare Department MSL The Practice si content manager a acestei linii speciale de conținut.
Cine sunt experții eHealth care vin la festival?
Walter Greenleaf este neurolog comportamental și dezvoltator al tehnologiei medicale la celebra „Stanford University”. El va vorbi despre „Cum vor schimba Realitatea Virtuală, Inteligența Artificială (AI) și tehnologia wearable îngrijirea pacienților”.
Cu peste trei decenii de experiență în domeniul cercetării și dezvoltării în domeniul medicinii digitale și tehnologiei medicale virtuale, Walter este considerat o autoritate în domeniu.
Dr. Greenleaf a proiectat și dezvoltat numeroase sisteme clinice în ultimii 33 de ani, incluzând produse precum:
- Simulare chirurgicală și vizualizare 3D medicală
- Telereabilitare, informatică clinică și suport clinic
- Tehnologia de evaluare ergonomică, sistemele automate de urmărire a fazelor somnului
- Evaluarea psihofiziologică și simulări ale tehnologiilor de reabilitare, precum și produsele pentru medicina comportamentală.
Alte prezentări de neratat pentru specialistii din domeniu, pe scena eHealth a festivalului:
Dr. Nick Guldemond: Ce va determina succesul business-urilor sau start-up-urilor din domeniul medical
- Nick Guldemond este profesor de îngrijire medicală integrată și tehnologie la Sechenov, prima universitate de stat din Moscova
Jurriaan van Rijswijk: Jocurile folosite ca medicamente sau cum pot acestea salva vieți
- Jurriaan van Rijswijk este fondator și președinte al Fundației Games for Health Europe
Zain Rana: Blockchain în domeniul sănătății
- Zain Rana a înființat Pharmeum în 2017, după 6 ani de gestionare și management a unor clinici private din Marea Britanie
Vince Madai: AI pentru medicina de precizie – promisiuni și provocări
- Vince Madai este cercetător senior în Inteligență Artificială (AI) în domeniul medical, la Charité Berlin (Grupul de cercetare “Modelarea predictivă în medicină”)
Xavier Palomer: Realitatea virtuală utilizată pentru tratarea problemelor emoționale
- Xavier Palomer Ripoll este CEO Psious, o companie ce oferă utilizatorilor servicii de realitate virtuală pentru soluționarea unor probleme de sănătate emoțională
De asemenea, Alexandru Popescu, Market Leader CEE Health Systems la Philips, vine la iCEE.fest: UPGRADE 100 să vorbească despre cum tehnologiile digitale, în special Adaptive Intelligence, transformă sistemele de sănătate.
Noi speakeri importanți se vor anunța, în curând. Pentru scena specializată eHealth există bilete speciale, la preț redus, pe site-ul oficial.
Festivalul are loc la Bucuresti in perioada 13-14 iunie 2019, pentru al 8-lea an consecutiv, și este realizat cu sprijinul Orange, Nissan, George / BCR, Coca-Cola, GLO, mPlatform, MedLife, Verizon Media, SalesForce, MedLife și a altor susținători.