xtremefps.ro articol RAZER KRAKEN ULTIMATE OFERĂ AVANTAJUL NECESAR JUCĂTORILOR COMPETITIVI

RAZER KRAKEN ULTIMATE OFERĂ AVANTAJUL NECESAR JUCĂTORILOR COMPETITIVI

Ieși învingător din orice confruntare folosind cele mai noi căști de la Razer, echipate cu difuzoare de 50mm, tehnologie THX® Spatial Audio și un microfon profesional cu active noise cancellation

Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat Razer Kraken Ultimate, o pereche de căști dezvoltată în special pentru competiții, ce încorporează tehnologia THX® Spatial Audio pentru o poziționare mai precisă a sunetelor față de sunetul surround 7.1.

Bazate pe difuzoare de 50mm special calibrate, noile căști oferă un sunet mult mai natural, mai realist și mai captivant, redând fiecare detaliu auditiv, permițând jucătorilor să identifice și cele mai discrete zgomote pentru a beneficia de un avantaj important în comparație cu oponenții. Kraken Ultimate dispun și de un microfon profesional cu tehnologie de anulare activă a zgomotului (active noise cancellation), care asigură o comunicare clară între membrii echipei, completând astfel lista de avantaje necesare jocurilor competitive.

THX® Spatial Audio, mai bun decât sunetul Surround 7.1

Căștile Razer Kraken Ultimate folosesc tehnologia THX® Spatial Audio, o soluție de poziționare audio avansată, care oferă o acuratețe sporită față de soluțiile de sunet surround 7.1. Redând sunetele într-o rază de 360 de grade, jucătorii au parte nu doar de o experiență audio mai captivantă, dar pot identifica cu o precizie crescută poziția oponenților, pot evita gloanțele care șuieră spre ei și pot detecta mai repede pericolele din preajmă.

THX Spatial Audio optimizează design-ul unic de sunet și ingineria audio din spatele fiecărui joc, oferind o experiență de audiție naturală prin ajustarea difuzoarelor virtuale pentru a se potrivi cu distanța și poziția surselor de sunet din cadrul jocurilor. Tehnologia contribuie la reducerea oboselii la nivel de ureche și creier, minimizând efortul necesar decodării surselor de sunet. Astfel, jucătorii pot rămâne concentrați pentru o perioadă mai lungă.

Difuzoare calibrate de experți pentru o experiență cu adevărat captivantă

Razer Kraken Ultimate folosesc difuzoare de 50mm special calibrate, care produc un sunet puternic, detaliat și deosebit de clar, în cadrul căruia își fac simțită prezența și frecvențele joase. Calibrate pentru a oferi un sunet mai natural, noile căști oferă cel mai bogat și mai captivant sunet din gama Kraken, redând perfect fiecare detaliu, pornind de la sunetul pașilor și terminând cu șuieratul gloanțelor.

Microfon profesional cu tehnologie de Active Noise Cancellation pentru claritate absolută

Comunicarea în cadrul echipei este unul dintre elementele esențiale ale fiecărui joc multiplayer. Noile Kraken Ultimate depășesc orice așteptări la acest capitol datorită microfonului profesional certificat de Discord, cu tehnologie de active noise cancellation, care face față și la zgomotul turneelor de sporturi electronice. Căștile destinate jucătorilor profesioniști se bazează pe abilitatea de a purta conversații clare fără să fie afectată abilitatea de a sesiza și cele mai subtile mișcări din preajmă. Prin adăugarea tehnologiei de anulare activă a zgomotului, microfonul încorporat în Razer Kraken Ultimate detectează și elimină zgomotul de fundal în timpul utilizării, asigurând o comunicare clară între toți membrii echipei.

Greutate redusă, construcție durabilă și un efect de răcorire pentru urechi

Noile căști Kraken Ultimate sunt confecționate din aluminiu și oțel, nelipsind nici cupele cu stratul de gel cu efect răcoritor. Astfel, aceste căști oferă durabilitate, greutate redusă și un nivel de confort care se păstrează pe durata sesiunilor de gaming prelungite. Fiind deopotrivă rezistentă și flexibilă, bentița căptușită se bazează pe un cadru confecționat din aluminiu, pregătit să facă față provocărilor ce apar pe durata transportului, dar și a turneelor de gaming profesionist. Cupele ce includ gelul cu efect răcoritor ajută la reducerea căldurii acumulate și ascund canale special gândite pentru cei care poartă ochelari.

“Am construit căștile Kraken Ultimate pentru a satisface cele mai esențiale nevoi audio când vine vorba de jocurile video,” a declarat Alvin Cheung, Senior Vice President al diviziei de perifericendin cadrul Razer. “Echipate cu tehnologia THX Spatial Audio, cu difuzoare calibrate special pentru a oferi un sunet superior, noile căști oferă confortul caracteristic seriei Kraken. Luând în calcul și comunicarea clară asigurată de tehnologia de active noise cancellation, noile căști oferă toate avantajele posibile chiar și pentru cei mai pretențioși jucători.”

Iluminare prin Razer Chroma™ RGB

Cupele căștilor Kraken Ultimate sunt iluminate în mod vizibil folosind tehnologia Razer Chroma, care permite utilizatorilor să aleagă din 16,8 milioane de culori și o serie de efecte de iluminare, ce pot fi personalizate folosind aplicația Razer Synapse 3.

Pentru mai multe informații despre Razer Kraken Ultimate, vizitați această pagină.

Razer Kraken X USB

Razer a anunțat azi și Kraken X USB. Cel mai nou membru al familiei Kraken X se mândrește cu o iluminare verde a cupelor, sunet surround 7.1 și confort îmbunătățit datorită greutății de doar 275g. Conexiunea USB ușurează utilizarea zilnică a noilor căști.

Pentru mai multe informații despre Razer Kraken X USB, vizitați această pagină.

DESPRE RAZER KRAKEN ULTIMATE

CĂȘTI

  • Frecvență de răspuns: 20 Hz – 20 kHz
  • Impedanță: 32 Ω @ 1 kHz
  • Senzitivitate: (@1 kHz): 109 dB
  • Putere nominală: 30 mW (Max)
  • Difuzoare: 50 mm, cu magneți de Neodymium
  • Diametrul interior al cupelor: 64 mm
  • Tipul conexiunii: USB Digital
  • Lungimea cablului: 1.3 m
  • Greutate aproximativă: 275 g
  • Cupe ovale: Proiectate să acopere cu totul urechea, încorporând un strat de gel cu efect răcoritor, asigurând maximum de confort și izolație fonică, completat cu iluminare prin Razer Chroma RGB

Microfon

  • Frecvență de răspuns: 100 Hz – 10 kHz
  • Impedanță: 32 Ω @ 1 kHz
  • Rată semnal – zgomot: > 60 dB
  • Senzitivitate@1 kHz): -45 ± 3 dB
  • Model direcțional: Boom ECM Unidirecțional
  • Funcție Click-to-Mute

Control amplasat pe cupă

  • Rotiță analog pentru controlul nivelului de volum
  • Buton de pornire/oprire a THX Spatial

Utilizare audio

  • Dispozitive cu port USB
  • Utilizare audio + microfon: Dispozitive cu port USB

DESPRE THE RAZER KRAKEN X USB

  • Cupe cu iluminare verde
  • Sunet surround 7.1 pe PC, pentru o poziționare audio cât mai precisă
  • Greutate de doar 275g
  • Microfon cardioid flexibil, pentru comunicare deosebit de clară
  • Izolare fonică și confort sporit datorită cupelor confecționate din piele sintetică
  • Difuzoare de 40 mm calibrate special pentru un sunet clar și echilibrat

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Razer Kraken Ultimate: prețuri pornind de la 149,99 Euro
Razer Kraken X USB: Prețuri pornind de 69,99 Euro
Razer.com și partenerii autorizați – disponibil acum

 

IMAGINI DE PRODUS

LINK 

DESRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice. Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 70 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la San Francisco și al doilea în Singapore, Razer are optsprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *