Huawei lansează noul laptop MateBook 14s și duce productivitatea la un alt nivel
Un laptop ușor care îmbină performanțe de top cu designul elegant
București, 19 noiembrie 2021 – Huawei Consumer Business Group anunță lansarea celui mai nou membru al familiei de laptopuri MateBook, HUAWEI MateBook 14s cu ecran de 14.2 inci. Noul model al gamei este conceput pentru a susține productivitatea consumatorilor, îmbinând designul deosebit cu funcțiile inovatoare și îmbunătățind experiența de utilizare. Laptopul se remarcă prin aspectul ultra-subțire, performanța generală foarte bună și un mod inteligent de colaborare cu alte dispozitive, pentru a ajuta utilizatorii în activitățile zilnice și a le permite să-și exprime mai ușor creativitatea. Cei interesați pot comanda HUAWEI MateBook 14s, la prețul recomandat de vânzare de 6.499 lei și primesc la pachet o boxă HUAWEI Sound, un rucsac și un mouse bluetooth Huawei, alături de garanție extinsă la 3 ani pentru produs. Oferta este disponibilă până pe 1 decembrie pe www.huaweistore.ro și în rețelele partenere de retail în perioada 22 noiembrie – 6 decembrie.
HUAWEI MateBook 14s are un corp subțire, cu margini ascuțite și este echipat cu un ecran tactil FullView 2.5K cu raport de aspect de 3:2, pentru productivitate sporită și o experiență vizuală captivantă. Laptopul este alimentat de noul procesor Intel® Core™ de generația a 11a, pentru o performanță crescută. Calitatea audio este mult îmbunătățită datorită tehnologiei HUAWEI SOUND® și celor patru difuzoare cu tweetere și woofere. Tastarea pe HUAWEI MateBook 14s este și ea o plăcere datorită spațiului dintre taste de 1,5 mm. În plus, HUAWEI MateBook 14s poate fi conectat cu o gamă largă de dispozitive, devenind instrumentul perfect pentru sarcinile de zi cu zi.
Tehnologie inovatoare pentru performanță crescută
HUAWEI MateBook 14s oferă performanțe remarcabile, într-un corp elegant și ușor. Laptopul este alimentat de noul procesor Intel® Core™ de generația a 11 a de tip „high-performance” și de grafică integrată Intel® Iris® Xᵉ. Modul pentru performanță crescută poate fi activat prin apăsarea comenzii rapide Fn+P, care crește TDP-ul procesorului la 45 W. Datorită memoriei de până la 1 TB a SSD-ului PCle NVMe, HUAWEI MateBook 14s le permite utilizatorilor să rămână productivi, să-și dezlănțuie creativitatea și să realizeze cu ușurință mai multe sarcini. Sistemul de ventilatoare HUAWEI Shark fin a fost îmbunătățit pentru o răcire mai eficientă și mai silențioasă.
Pe lângă performanțele de top, HUAWEI MateBook 14s oferă o autonomie excelentă datorită bateriei de 60Wh de mare capacitate, de până la aproximativ 11 ore pentru activități de birou și 13 ore pentru redare video. Cuplat cu un adaptor de alimentare de buzunar de 90 W, laptopul poate funcționa până la 3 ore de lucru cu o încărcare de 15 minute. Adaptorul de alimentare acceptă și HUAWEI SuperCharge pentru o gamă selectată de smartphone-uri și tablete Huawei. Dispozitivul este versatil și încape cu ușurință în orice bagaj.
HUAWEI MateBook 14s este echipat cu noua tehnologie HUAWEI SOUND®, pentru o experiență audio inedită. Laptopul include patru difuzoare formate din două tweetere și două woofere, care reproduc un bas puternic și înalte clare. Difuzoarele suportă algoritmii Huawei de reproducere a câmpului sonor pentru a reda un sunet de calitate superioară.
Cele patru microfoane de pe margini captează sunetul de la o distanță de până la 5 metri. În plus, tehnologia AI de anulare a zgomotului aduce claritate fiecărui sunet. HUAWEI MateBook 14s oferă și prima tehnologie de îmbunătățire a vocii din industrie, ce elimină zgomotul ambiental în timp ce captează vocea utilizatorului, astfel încât aceasta să poată fi auzită clar și tare în timpul apelurilor sau întâlnirilor.
Tastatura tactilă inovatoare oferă o experiență confortabilă și plăcută. Prin cursa tastei de 1,5 mm și designul patentat Soft-landing de la Huawei, tastatura oferă feedback tactil și face ca utilizarea HUAWEI MateBook 14s să fie o plăcere, chiar și pentru un timp îndelungat.
Printre funcțiile inovatoare se numără și butonul de pornire cu amprentă digitală, recunoașterea facială și conectarea la rețeaua fără fir in standard Wi-Fi 6, care ușurează viața utilizatorilor.
O încântare pentru privire: design estetic ultra-subțire
HUAWEI MateBook 14s are un design atractiv și este, în același timp, confortabil de ținut.
Marginile laptopului sunt ascuțite și formează unghiuri fine, aducând eleganță. Finisajul metalic este fin la atingere, iar dispozitivul cântărește aproximativ 1,43 kg, fiind confortabil de ținut și utilizat. Pe lângă varianta de culoare Space Gray, HUAWEI MateBook 14s vine și într-o nouă variantă de culoare Spruce Green, unică și remarcabilă.
HUAWEI MateBook 14s dispune de ecranul FullView emblematic al gamei MateBook, cu patru rame înguste și cameră frontală. Laptopul are un raport ecran-corp de 90% pentru o experiență de vizionare captivantă, și de un raport de aspect 3:2 pentru productivitate, care îi permite ecranului să arate mai mult conținut pe verticală. Cu suport pentru o gamă largă de culori 100% sRGB, ecranul poate reda 1,07 miliarde de culori pentru tonuri vibrante și o tranziție lină. Suportul multi-touch în 10 puncte le permite utilizatorilor să fie mai eficienți în gestionarea sarcinilor.
Ecranul HUAWEI MateBook 14s suportă o rată de refresh de până la 90Hz pentru o redare fluidă a conținutului. Prin apăsarea simultană a tastelor Fn și R, poate trece de la 90Hz, pentru imagini mai fluide, la 60Hz pentru economisirea energiei. Noul laptop le oferă utilizatorilor protecție oculară dublă cu certificările TÜV Rheinland pentru emisia redusă de lumină albastră (soluție hardware) și FlickerFree, diminuând oboseala ochilor și protejându-i. Laptopul vine și cu un senzor de lumină care percepe modificarea luminii ambientale și reglează inteligent luminozitatea ecranului în funcție de aceasta.
Experiență smart: colaborare îmbunătățită între dispozitive
Noul laptop extinde sfera funcțiilor inovatoare de conectivitate între dispozitive ale Huawei, cu suport pentru conexiuni inteligente cu smartphone-uri, tablete, monitoare sau alte dispozitive Huawei.
Cu o simplă atingere, utilizatorii pot conecta laptopul cu un smartphone și pot proiecta interfața mobilă pe ecranul laptopului, folosind două dispozitive simultan pe un singur ecran. În plus, își pot dezlănțui creativitatea conectând HUAWEI MateBook 14s la o tabletă și utilizând-o ca pânză digitală. HUAWEI MateBook 14s se poate conecta și la căștile din apropierea sa, pentru un sunet captivant. Pentru a avea o zonă de vizualizare mai mare, utilizatorii pot conecta laptopul la un monitor HUAWEI MateView printr-un cablu sau wireless, iar alături de un difuzor Huawei, dispozitivul produce un sunet puternic și de înaltă calitate pentru utilizatori.
Despre Huawei Consumer Business Group
Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.
Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro.
Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:
Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/
Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/
YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero
Community: Comunitatea Huawei