xtremefps.ro articol,comunicat de presa Seria HUAWEI P: Un deceniu de inovație în fotografiere

Seria HUAWEI P: Un deceniu de inovație în fotografiere

Luna aceasta, Huawei pregătește lansarea noilor modele din seria P și premiază consumatorii

 

București, 25 ianuarie 2022 – De peste un deceniu, Huawei Consumer Business Group surprinde pasionații de tehnologie prin seria de smartphone-uri de ultimă generație, Huawei P, recunoscută pentru performanță remarcabilă, design premium și inovație în fotografie. Astfel, odată cu aniversarea de 10 ani a seriei P, Huawei pregătește lansarea a două modele din această familie, HUAWEI P50 Pro și HUAWEI P50 Pocket, primul telefon pliabil pe latura orizontală al companiei. În plus, până pe data de 26 ianuarie, Huawei desfășoară o campanie cu premii și surprize pentru toți cei care se abonează la newsletter-ul dedicat, aceștia având șansa de a câștiga chiar noul telefon pliabil.

Astfel, cei care se abonează la newsletter-ul de pe site-ul www.huaweistore.ro primesc automat vouchere pentru achiziționarea noilor telefoane, HUAWEI P50 Pro și HUAWEI P50 Pocket, și au șansa să câștige unul dintre cele 4 telefoane HUAWEI P50 Pocket sau 14 telefoane HUAWEI nova 9 puse în joc.

Seria HUAWEI P: Un deceniu de performanță în fotogafia cu smartphone-ul

Încă de la debutul său în 2012, seria de smartphone-uri HUAWEI P a fost apreciată constant pentru design, durata de viață a bateriei și, mai ales, pentru performanța camerei. Cea de-a zecea aniversare a seriei HUAWEI P se apropie, iar Huawei se pregătește de lansarea modelului P50 Pro, o capodoperă în materie de camere foto ce duce la un alt nivel surprinderea de momente cu un smartphone.

Campanie teasing HUAWEI P50

HUAWEI Ascend P1 – Începutul unei ere (ianuarie 2012)

Primele telefoane din seria P, HUAWEI Ascend P1 și Ascend P1s, au fost lansate în ianuarie 2012 la expoziția anuală Consumer Electronics Show din Las Vegas. La acea vreme, HUAWEI Ascend P1s era cel mai subțire smartphone produs vreodată, cu un corp elegant de 6,68 mm, în timp ce HUAWEI Ascend P1 măsura doar 7,69 mm grosime.

HUAWEI Ascend P1 dispunea de o cameră retroiluminată de 8 MP cu focalizare automată și HDR, precum și de funcții de deblocare rapidă și fotografiere continuă de mare viteză. Imaginile erau îmbogățite și de o gamă largă de efecte și filtre ingenioase, incluzând fotografierea de grup, urmărirea feței, a zâmbetului, fotografia panoramică, înfrumusețarea pielii și fotografierea în condiții de lumină scăzută, alături de o multitudine de moduri de fotografiere.

HUAWEI Ascend P2 – Un ecran cu perspectivă (februarie 2013)

Un an mai târziu, Huawei a continuat în mod firesc succesul seriei HUAWEI Ascend P1, cu Ascend P2. Deși similar ca design cu P1, Ascend P2 a introdus un ecran mult mai mare într-un corp tot extrem de subțire, de 8,4 mm. Datorită marginilor curbate elegante și ramelor înguste, telefonul putea fi ținut în palmă cu ușurință.

HUAWEI Ascend P2 a venit și cu un buton inovator pentru fotografiere în partea dreaptă a ramei, care a oferit un nou confort și un fler artistic fotografilor dedicați. Camera retroiluminată de 13 MP cu care Ascend P2 era echipat a reprezentat o evoluție semnificativă și în ceea ce privește numărul de pixeli, având ca rezultat efecte de fotografiere îmbunătățite în condiții de iluminare slabă.

HUAWEI Ascend P6 – Un smartphone puternic și ultra-subțire (iunie 2013)

HUAWEI Ascend P6 a reprezentat o îmbunătățire substanțială din toate punctele de vedere. Materialul din plastic a fost înlocuit de aluminiu, iar rama subțire de 6,18 mm a depășit-o chiar și pe cea de 6,8 mm a originalului P1, modelul devenind cel mai subțire smartphone de pe piață la vremea respectivă. Modelul dispunea de o configurație cu două camere, cea frontală de 5 MP și cea principală de 8 MP, precum și de fotografiere macro de la 4 cm, o adevărată forță în fotografia realizată cu smartphone-ul, care a câștigat un public fidel. HUAWEI Ascend P6 a reprezentat cu siguranță o nouă eră pentru seria HUAWEI P.

HUAWEI Ascend P7 – Primul smartphone 4G LTE ultra-subțire (mai 2014)

HUAWEI Ascend P7 dispunea în premieră de un corp ultra-subțire de 6,5 mm și de conectivitate 4G LTE, demonstrând măiestria Huawei în materie de smartphone-uri și rețea.

P7 a venit cu un design din sticlă metalică cu două fețe, îmbunătățit printr-un proces meticulos de acoperire cu 7 straturi, care i-a conferit un aspect și o textură premium. În materie de fotografie, HUAWEI P7 a venit și el cu inovații, respectiv camera frontală de 8 MP care oferea un câmp vizual foarte larg, într-un moment în care selfie-urile începeau să ia cu asalt rețelele sociale. Camera principală de 13 MP utiliza senzorul IMX214 de la Sony, cu un ISP pentru cameră de nivel SLR, cu motor 2.0 patentat de procesarea inteligentă a imaginii.

Seria HUAWEI P8: Primul senzor color RGBW Quad  (aprilie 2015)

Pentru prima dată, seria P a inclus trei modele: P8, P8 Max și P8 Lite, renunțând astfel la branding-ul Ascend. Seria HUAWEI P8 a fost realizată în întregime din metal. Carcasa a fost realizată dintr-un aliaj de aluminiu care, în combinație cu marginile curbate și strălucitoare, a creat un aspect futurist care iese în evidență și astăzi. Principala calitate a  HUAWEI P8 a fost camera foto, datorită modului revoluționar Light Graffiti și primului senzor RGBW în patru culori din lume, care a îmbunătățit luminozitatea efectelor imaginii cu 32% în medii cu contrast ridicat și a redus zgomotul de imagine cu 78% în medii cu lumină scăzută.

Camera principală de 13 MP a încorporat senzorul Sony IMX278 cu diafragmă f/2.0, pentru o suprafață a senzorului mărită substanțial în comparație cu predecesorul său IMX214. La fel de importantă a fost și introducerea tehnologiei OIS (stabilizare optică a imaginii), care a oferit o imagine mult mai stabilă.

 

Seria HUAWEI P9: Primul sistem dual-camera Leica (aprilie 2016)

Seria HUAWEI P9 s-a remarcat dispunând de un sistem dual-camera dezvoltat în parteneriat cu producătorul german Leica, P9 a inclus un senzor de cameră color de 12 MP și unul monocrom de 20 MP, care funcționau în tandem pentru a produce imagini mai clare – cu mai multă profunzime, mai multe detalii și o mai mare fidelitate a culorilor.

P9 s-a și detașat de predecesorii săi adăugând un senzor de amprentă pe partea din spate și un ecran 2.5D care se îmbina perfect cu corpul din sticlă și metal producând un efect strălucitor, reflectorizant.

Seria HUAWEI P10: Un maestru al portretelor inspirat de Leica (februarie 2017) HUAWEI P10 a dus parteneriatul cu Leica la alt nivel, integrând pentru prima dată un obiectiv Leica cu diafragmă f/1.9, pentru selfie-uri. Datorită chipset-ului remarcabil Kirin 960, seria P suportat și filmare 4K, iar scorul său impresionant DxO de 88 de puncte a fost o dovadă a potențialului său în materie de fotografie și video.

Modelul s-a evidențiat față de alte smartphone-uri prin carcasă din sticlă, venind cu opt variante de culoare surprinzătoare: Ceramic White, Prestige Gold, Mystic Silver, Rose Gold, Graphite Black, Dazzling Gold, Dazzling Blue și Greenery.

Seria HUAWEI P20: Primul smartphone cu cameră triplă și capabilități AI revoluționare (martie 2018)

Seria HUAWEI P20 a folosit cel mai bun sistem de cameră din industrie și a adăugat un al treilea obiectiv: un teleobiectiv de 8 MP care putea produce zoom hibrid 5x. Camera principală a lui P20 Pro a venit cu un număr crescut de 40 de megapixeli, Huawei devenind primul brand de telefoane din industrie care a folosit tehnologia pixel-binning pentru a recrea o fotografie de 10 MP care includea de 4 ori mai multe informații despre imagine. Seria P20 a fost și prima care a introdus Modul Noapte, ce folosește inteligența AI pentru a produce imagini mai luminoase decât cele văzute cu ochiul liber. Capabilitățile AI gestionate de GPU s-au dovedid adecvate să identifice 500 de tipuri de scene și fundaluri din 19 categorii diferite.

Seria HUAWEI P30: Un alt nivel pentru fotografierea la lumină slabă și zoom (martie 2019)

Seria P30 a introdus un sistem de cameră cvadruplă, cu o cameră Super Sensing de 40 MP, denumită astfel datorită matricei de filtre de culoare RYYB, care s-a desprins de regulile imaginilor digitale bazate pe senzori RGB (roșu, verde, albastru). Senzorul RYYB (roșu, galben, galben, albastru) al seriei P30 a dublat numărul de pixeli galbeni fiind mai sensibil la lumină, iar rezultatul a vorbit de la sine: camerele modelului P30 puteau vedea efectiv în întuneric, producând fotografii bine iluminate și clare, acolo unde telefoanele rivale obțineau doar o imagine întunecată. Mai mult, P30 Pro a introdus și primul obiectiv periscop cu zoom, care folosește un mecanism de pliere plasat lateral în interiorul telefonului, pentru a permite luminii să circule mai mult înainte de a ajunge la ISP. P30 Pro a reușit astfel să realizeze fotografii cu zoom optic 5x fără pierderi și cu zoom digital de până la 50x.

P30 Pro a adoptat un ecran OLED din sticlă curbată 3D, cu margini rotunjite pe ambele părți și gradient subtil de culori pentru a-i oglindi forma grațioasă.

Seria HUAWEI P40: Cameră Penta Leica Ultra Vision cu zoom 100x (martie 2020)

Seria HUAWEI P40 a deschis porțile fotografiei mobile super perceptive, integrând un senzor CMOS de 1/1,28 inci de ultimă generație și o penta cameră uluitoare pe modelul P40 Pro+, care includea un obiectiv principal Ultra Vision de 50 MP, o cameră cinematică Ultra Wide de 40 MP, senzor ToF și două obiective zoom care produc fotografii cu zoom optic 3x și 10x. A fost pentru prima dată când un smartphone a oferit un sistem de teleobiective cu rază ultra-lungă. Modelele P40 Pro și Pro+ au venit și cu un ecran Quad-Curve Overflow, pentru o experiență de vizionare fără limite.

Seria HUAWEI P50: Camera Dual-Matrix

Seria HUAWEI P50 explorează imagini din ce în ce mai puternice datorită design-ului inovator al camerei cu matrice dublă, ce garantează faptul că optica poate valorifica pe deplin capabilitățile de calcul și poate transcende limitările fizice. Ca și în cazul modelelor precedente, Huawei mizează pe performanță, design și caracteristicile camerei foto la P50 Pro și P50 Pocket. Mai multe detalii despre acestea vor fi disponibile în perioada următoare.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romaina

Community: Comunitatea Huawei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *