Konica Minolta se află în TOP 100 cele mai sustenabile companii din lume
București, România, 21 Februarie 2022
Konica Minolta a fost inclusă pe lista “Cele mai sustenabile 100 de corporații din lume” (2022 Global 100). Desemnarea companiei pe această listă marchează cea de-a cincea nominalizare și cel de-al patrulea an consecutiv. Konica Minolta a fost înscrisă pentru prima data pe lista celor mai “verzi” companii în 2011, iar din 2019 a fost inclusă în fiecare an.
Lista Global 100 este anunțată anual de către Corporate Knights din Canada la reuniunea Forumului Economic Mondial (WEF), cunoscută sub numele de Davos Meeting. Deoarece anul acesta Conferința de la Davos a fost amânată pentru vară din cauza pandemiei, rezultatele pentru Global 100 au fost anunțate înainte.
Cele 100 de corporații care excelează în sustenabilitate, au fost selectate în urma unei evaluări riguroase a 6.914 de companii cu venituri de peste 1 miliard USD, la nivel global. În baza aprecierilor privind indicatorii de mediu, sociali și de guvernanță, precum și a procentului de vânzări a produselor ecologice și a capacității de a promova diversitatea și inovația, Konica Minolta se numără printre primele 100 de corporații sustenabile la nivel mondial. Trei dintre companiile care se află pe această listă sunt japoneze.
Konica Minolta consideră că formarea unei societăți mai conștiente de impactul asupra mediului duce către o durabilitate sporită a companiilor. Având la bază propriile convingeri, compania își consolidează angajamentul asumat de a aduce inovație în societate și de a încuraja crearea unor noi valori. Scopul este de a realiza atât angajamente centrate pe oameni cu ajutorul profesioniștilor la fața locului, cât și crearea unei societăți durabile, bazată simultan pe creșterea afacerilor.
De asemenea, Konica Minolta integrează punctele forte dezvoltate în afacerile sale de-a lungul deceniilor cu cele mai noi tehnologii digitale pentru a oferi produse și servicii cu valoare adăugată ridicată, contribuind astfel la atingerea ODD-urilor.
Konica Minolta România se aliniază standardelor de sustenabilitate corporate și pune în aplicare propriile obiective de dezvoltare durabilă prin oferirea serviciilor de sustenabilitate către clienții și partenerii săi.
Despre Konica Minolta Business Solutions România
Konica Minolta Business Solutions România, filială a Konica Minolta Business Solutions Europa, a fost înfiinţată la 1 octombrie 2003, pe structurile companiei Minolta România, existente pe piaţa locală încă din 1991, ca urmare a fuziunii la nivel internaţional dintre Minolta Co. şi Konica Corporation, care a generat noua companie Konica Minolta Holdings, Inc.
Konica Minolta Business Solutions România a păstrat structurile şi reţeaua de vânzări ale Minolta România, beneficiind de experienţa a peste 30 ani de existenţă pe piaţa românească şi de o reţea de distribuţie de peste 60 de parteneri. Ca în anii precedenţi, rezultatele anului 2020 plasează Konica Minolta în topul furnizorilor de echipamente de birou din România.
Konica Minolta Business Solutions România distribuie și asigură mentenanță pentru echipamente multifuncţionale office, faxuri, imprimante, sisteme de producție digitală și tipar industrial şi oferă Servicii Optimizate de Printare, bazate pe soluţii complete de management al documentelor. Furnizor de top de servicii complete de management al informațiilor, compania pune la dispoziția clienților soluții software de ultimă generație în domeniul infrastructurii și securității IT, precum și în mediile cloud. Totodată, Konica Minolta comercializează o gamă extinsă de soluții de supraveghere și analiză video avansată.
Imagini ale produselor Konica Minolta sunt disponibile pe www.konicaminolta-images.eu.
Pentru mai multe informații vizitați https://www.konicaminolta.ro/ro-ro/news și urmăriți paginile oficiale ale companiei pe Facebook, YouTube și LinkedIn.
Termeni şi nume de produse pot fi mărci comerciale sau mărci înregistrate ale proprietarilor lor, recunoscute ca atare.