xtremefps.ro articol,comunicat de presa Studiu: un consum moderat de alcool poate avea efecte benefice asupra sănătății pentru persoanele de peste 40 de ani

Studiu: un consum moderat de alcool poate avea efecte benefice asupra sănătății pentru persoanele de peste 40 de ani

București, 29 august 2022: Consumul moderat de alcool, în cazul persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani și care nu prezintă alte probleme de sănătate, ar putea reduce riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și diabet, arată rezultatele unui studiu realizat recent în cadrul Universității Washington din Seattle. Totodată, studiul concluzionează că tinerii trebuie să evite consumul de alcool, deoarece se confruntă cu riscuri mai mari privind sănătatea, comparativ cu adulții.

În studiul publicat în The Lancet, s-a estimat că aproximativ 1,34 miliarde de oameni au consumat cantități dăunătoare de alcool în anul 2020, conform unei analize a obiceiurilor de consum, realizată în 204 țări. De asemenea, s-a constatat că 59% dintre cei care au băut cantități nocive aveau vârsta cuprinsă între 15 și 39 de ani, persoane pentru care alcoolul nu a oferit niciun beneficiu. Trei sferturi dintre consumatori erau bărbați.

CSBSN_Fotoo

În cazul berii, Organizația Mondială a Sănătății încadrează consumul moderat de bere la 330 ml pe zi pentru femei și 660 ml de bere pe zi pentru bărbați. Bineînțeles, integrată într-un stil de viață sănătos și pornind de la o alimentație echilibrată. În plus, datorită ingredientelor sale 100% naturale – peste 90% apă, cereale, hamei și drojdie – berea poate oferi mai multe beneficii organismului.

„Un studiu realizat chiar sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție în 2018 a confirmat faptul că berea consumată moderat contribuie la scăderea incidenței bolilor cardiovasculare. În cadrul studiului, factorii implicați în menținerea echilibrului fluido-coagulant al sângelui au fost influențați, ceea ce poate produce un efect benefic asupra sănătății inimii și a vaselor de sânge. Important este însă ca berea să fie integrată într-o dietă echilibrată, care să includă alimente bogate în nutrienți, din toate grupele de alimente majore, fructe și legume cât mai colorate, cereale integrale, grăsimi sănătoase și proteine ​​slabe”, spune dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

Screenshot 2022-08-30 104254

Berea, sursă de antioxidanți

Cerealele, în special orzul, reprezintă o sursă importantă de proteine, fibre și vitamine. Fiind o băutură 100% naturală, în condițiile unui consum moderat, berea poate stimula puterea antioxidantă a organismului, în special datorită hameiului și cerealelor.

Berea, sursă de vitamine de tip B

Datorită cerealelor (orz, grâu) și drojdie, berea poate fi o bună sursă de vitamine de tip B (B3, B6, B12), atunci când este integrată într-un stil de viață sănătos. În plus, datorită malțului din cereale, hamei, drojdie și apă, berea conține minerale, vitamine, fibre și polifenoli care pot avea o contribuție pozitivă la dieta alimentară. Biodisponibilitatea vitaminelor B din bere a fost confirmată și de cercetări științifice care au arătat un nivel crescut de absorbție al vitaminelor B în cazul unui consum moderat.

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *