xtremefps.ro articol,comunicat de presa Cele mai noi funcții de la Galaxy Z Fold4, Z Flip4 și seria Watch5 vor fi disponibile și pe generațiile anterioare

Cele mai noi funcții de la Galaxy Z Fold4, Z Flip4 și seria Watch5 vor fi disponibile și pe generațiile anterioare

Opțiuni extra de personalizare, dar și noi caracteristici pentru sporirea productivității vor fi accesibile pentru mai mulți utilizatori

 

 

București, România – 7 septembrie 2022 – Samsung extinde cel mai noi caracteristici ale sistemului de operare One UI 4.1.1, întâlnit la Galaxy Z Fold4, Galaxy Z Flip4 și ale sistemului de operare One UI Watch4.5, întâlnit la seria Galaxy Watch5, și la generațiile anterioare de telefoane pliabile Galaxy și smartwatch-uri.

Actualizările de software One UI 4.1.1 vor începe pe 5 septembrie cu Galaxy Z Fold3 și Galaxy Z Flip3, iar ulterior vor fi lansate treptat la nivel global și pentru Galaxy Z Fold2, Z Flip și Z Fold. One UI Watch4.5 va fi disponibil pentru dispozitivele Galaxy Watch4 și Galaxy Watch4 Classic. În plus, utilizatorii Galaxy Watch3 și Galaxy Watch Active2 vor beneficia de o actualizare de software ce le va oferi acces la anumite caracteristici disponibile prin One UI Watch4.5.

coverscreen

Multitasking simplificat și funcționalitate extinsă a camerei

Dispozitivele din seria Galaxy Z au revoluționat modul de utilizare al smartphone-urilor și au deschis drumul către noi oportunități în ceea ce privește productivitatea și creativitatea. Prin One UI 4.1.1, noile caracteristici care ajută utilizatorii să fie mai productivi și îmbunătățirile aduse la nivelul camerei fac ca aceste dispozitive puternice să devină și mai intuitive.

Taskbar îmbunătățit

Seria Galaxy Z Fold a avut întotdeauna misiunea de a spori funcționalitatea, indiferent dacă dispozitivul este deschis sau închis. Cu noua sa bară de activități, utilizatorii pot accesa și comuta între aplicații mai rapid ca niciodată, cu un aspect asemănător PC-ului și care le permite să aibă toate aplicațiile la îndemână.

 

 ecg

Multiple aplicații, același ecran – la o atingere distanță

Cu suportul drag-and-drop direct din bara de activități, multitasking-ul pe Galaxy Z Fold este acum extrem de facil. Glisarea unei aplicații spre margine permite activarea opțiunii de vizualizarea divizată, în timp ce glisarea acesteia în centru permite vizualizarea pop-up, ceea ce înseamnă că utilizatorii pot vedea aplicațiile în multiple moduri și schimba rapid modul de vizualizare în funcție de nevoi.

Uneori, aplicațiile noastre preferate funcționează perfect împreună. Dacă există aplicații pe care utilizatorii le folosesc de obicei împreună, acum ele pot fi adăugate în bara de activități în perechi sau grupuri de aplicații ce pot fi accesate în același timp.

bloodpresure

Funcțiile de multitasking sunt, de asemenea, mai intuitive datorită noilor gesturi. Cu gesturi simple de glisare, utilizatorii pot comuta instantaneu între aplicațiile vizualizate full-screen și ferestrele de tip pop-up sau pot împărți ecranul în două pentru gestionarea mai multor sarcini în același timp.

Două seturi distincte de ecrane pentru cele mai reușite poze cu Galaxy Z Fold

Seria Galaxy Z oferă mai multă versatilitate în termeni de poze datorită ecranului flexibil. Cu Dual Preview, spre exemplu, utilizatorul și persoana fotografiată pot vedea în același timp poza înainte de captarea imaginii – atât pe ecranul principal, cât și pe ecranul frontal. Mai mult, acum pot fi făcute selfie-uri de înaltă rezoluție și pe ecranul frontal cu camera principală, folosind camera selfie spate.

 flexcam

Telefon pliabil, cameră flexibilă

Funcția Quick Shot îmbunătățită pentru seria Galaxy Z Flip permite previzualizarea și realizarea de fotografii care păstrează raportul real direct pe ecranul frontal, precum și accesarea în același timp a modului Portret. De asemenea, utilizatorii pot comuta fără probleme de la modul Quick Shot la modul Flex în timp ce fac poze sau înregistrează un clip, pentru o experiență cu adevărat hands-free.

Ecranul frontal capătă acum mai multă putere

One UI 4.1.1 aduce toate noile funcționalități pentru ecranul frontal pe seria de dispozitive Galaxy Z Flip, oferindu-le astfel utilizatorilor și mai multe oportunități de utilizare, chiar și fără ca ei să își deschidă telefonul. Acum, din ecranul frontal se pot fi efectuate apeluri, se poate răspunde la mesaje prin opțiunea voice-to-text sau cu emoticoane și se pot ajusta anumite setări rapide precum Wi-fi, Bluetooth, modul avion sau lanterna.

 ceas1

Funcții de personalizare, confort și sănătate pentru generațiile anterioare de ceasuri Galaxy

Samsung le oferă utilizatorilor Galaxy Watch o experiență mai bună, cu mai multe opțiuni de personalizare și funcții suplimentare care vor aduce beneficii vieții lor de zi cu zi.

Mai multe modalități de personalizare

One UI Watch4.5 aduce șase noi fețe de ceas colorate și interactive, o paletă de culori noi și widget-uri dinamice pentru seria Galaxy Watch4. Utilizatorii au acum mai multe alternative de personalizare a afișajului pe ceas, care sunt adaptate la stilul fiecăruia, pot fi salvate ca favorite și accesate rapid și ușor.

 taskbar

Comunicare mai ușoară cu noua tastatură QWERTY

One Ui Watch4.5 face comunicarea pe seria Galaxy Watch4 mai simplă ca niciodată. Utilizatorii au mai multe opțiuni cu privire la modul în care aleg să comunice, lucru facilitat de adăugarea unei tastaturi QWERTY la funcțiile existente de recunoaștere vocală și scriere de mână. În acest fel, tastatura îi ajută pe utilizatorii ceasurilor Galaxy să schimbe cu ușurință între diferite stiluri de comunicare, pentru diferite ocazii.

 

Suport software continuu pentru Galaxy Watch3 și Galaxy Watch Active2

De la sfârșitul lunii septembrie, o nouă actualizare de software va permite utilizatorilor Galaxy Watch3 și Galaxy Watch Active2 să se bucure de unele dintre noile caracteristici ale seriei Galaxy Watch5. Acesta include două fețe noi de ceas – Gradient number și Pro analog –dar și detectarea sforăitului pentru o analiză detaliată a calității somnului.

Pe lângă acestea, funcțiile de măsurare a tensiunii arteriale (BP) și electrocardiograma (ECG) din aplicația Samsung Health Monitor vor fi disponibile și pe Galaxy Watch3 și Watch Active2 în 24 de piețe, pentru a permite o înțelegere mai aprofundată a stării generale de sănătate.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *