xtremefps.ro articol,comunicat de presa IKEA lansează VÅRDANDE, o colecție inspirată de bunăstare

IKEA lansează VÅRDANDE, o colecție inspirată de bunăstare

Noua colecție VÅRDANDE este inspirată de elementele fundamentale ale bunăstării și grijii față de sine. Colecția a fost realizată în parteneriat cu cinci întreprinderi sociale din Asia, al căror scop este să îmbunătățească stilul de viață zilnic al persoanelor din medii vulnerabile prin oferirea de oportunități de muncă și de mijloace mai bune de întreținere pe termen lung.

VARDANDE_1 (1)

Cuvântul „VÅRDANDE” înseamnă „grijă” în suedeză. Respectând semnificația acestui cuvânt, colecția include produse textile, cum ar fi kimono-uri, covoare pentru yoga și pături, dar și coșuri de picnic, soluții de depozitare, boluri și ghivece pentru plante. Colecția a fost creată de designerii IKEA, Akanksha Deo și Sarah Fager, cele mai multe produse fiind lucrate manual sau fabricate într-un mediu industrial sustenabil, asigurat de întreprinderile sociale cu care a colaborat IKEA.

VARDANDE_2 (1)

Majoritatea materialelor brute, cum ar fi fibrele de banană, argila și iuta, au proveniență locală, din zonele geografice aflate în proximitatea întreprinderilor sociale partenere. Totodată, produsele de bumbac sunt fabricate din bumbac din surse mai sustenabile*. Acest lucru înseamnă că bumbacul folosit este cultivat cu mai puțină apă, mai puțini fertilizatori chimici și mai puține pesticide prin comparație cu agricultura tradițională, aceste practici ajutând inclusiv la creșterea marjelor de profit pentru agricultori. Materialele provin din Bangladesh, Vietnam, Tailanda și India, țările în care se află întreprinderile noastre partenere.

VARDANDE_3 (1)

VÅRDANDE este rezultatul ambiției companiei de a crea locuri de muncă și oportunități economice pentru oamenii care au cea mai mare nevoie de ele. Colaborarea cu întreprinderi sociale locale, care angajează persoane ce își găsesc cu greu un loc pe piața muncii, crește șansele de îmbunătățire a vieții zilnice pentru mulți oameni. Ca urmare a acestei colaborări, clienții IKEA au acces la produse artizanale în magazinele din întreaga lume.

Cu VÅRDANDE, ne dorim să oferim cât mai multor oameni șansa de a se relaxa și a-și găsi puterea interioară. Colecția conține o gamă de produse care contribuie la declanșarea unor schimbări mici, dar cu impact semnificativ, atât în viața clienților, cât și în viața oamenilor care au creat produsele respective. Colecția a fost realizată în parteneriat cu cinci întreprinderi sociale, a căror menire este să creeze oportunități pe termen lung pentru grupurile marginalizate, din zonele vulnerabile: Classical (Bangladesh), Ramesh Flowers și Doi Tung (Tailanda), Spun (India) și SAITEX (Vietnam)”, a explicat Lena Sörmon, Business Leader IKEA Social Entrepreneurship.

Colecția va fi disponibilă în magazinele IKEA din România începând cu luna august a anului 2022.

*De la 1 septembrie 2015, bumbacul din toate produsele IKEA provine din surse mai sustenabile (CMSS). CMSS implică următoarele concepte: bumbac mai calitativ (după cum este definit de BCI și de instituțiile echivalente din fiecare țară), bumbac de la agricultori ce respect standardele impuse de BCI. Pentru a afla mai multe, intrați aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *